TIMPUL NU IARTA - CASTELLO D'OCRE

   Aşa s-a primit că locaţiile interesante de aici se află la mică (şi nu prea) distanţă şi practic una peste alta. Chiar aşa. Astăzi voi scri un pic despre Castello d'Ocre şi nu numai... "Cartinci" vor fi multişoare şi vor fi şi look-uri cu eu dacă nu vă supăraţi.
   Ruinele se văd aproape din orice loc pe o rază de mai mulţi kilometri. Oricum doar vederea de sus iţi face o impresie cât de cât asupra formei şi mărimii sale. Se bănuieşte că el datează din anul 1178 când a fost pomenit prima dată într-o cronică cât de cât oficială... Dacă e să mai pomenim ceva date statistice aceste ar fi despre : altitudine - castelul (de fapt ruinele dar îmi place să îi zic castel, parcă ar fi un tribut, o recunoaştere a meritelor sale) este situat la altitudinea de 933 de metri supra nivelului mării...Lungimea perimetrului este de circa 430 de metri... Ultima lucrare de restaurare a fost efectuată în anii '70 al secolului trecut, efort redus la zero de cutremurul din 2009 care a făcut să rămână doar o vagă arătare a unui castel odată puternic... Din date neconfirmate el este de ceva timp proprietate privată dar asta nu cred că apropie timpul unei restaurări... Păcat...

   Dar să încep de la început

 Spre castel duc câteva drumuri oficiale şi multe cărăruşe pe coasta muntelui...Eu am făcut ambele variante de traseu. Pozele sunt făcute în diferite perioade dar mă voi stradui să le sistematizez. Deci...
  Spre castel am mers prin S.Panfilo d'Ocre, o localitate micuţă...De departe se vede bătrânul castel ce veghează deasupra satului...

 

   Pentru amatorii de străduţe înguste şi pavate iată câteva poze din satuc...

 Aproape de drumul ce duce sus spre castel este o biserică...din 1582...

 E frumoasă în simplitatea ei. Dar inima mea de ''lisapetist'' mi-a fost încălzită de altceva... De ce anume o să vedeţi cu trei fotografii mai jos...

    A? Cum vouă? Parcare de ''lisapete'' într-un sătuc mititeluţ, pe o coastă de munte...Nui bai că era numai bicicleta mea acolo, da însăşi senzaţia că cineva s-a gândit şi la ciclişi e placută definitiv...

 Am părăsit satul cu o mutră mulţumită şi m-am îndreptat spre castel...

 Indicatoarele nu îţi permit să te rătăceşti...

 ... iar serpentinele îţi ţin de urât...

 Mai ales cele cu pietriş ))

 Dar noi suntem obişnuiţi cu aşa ceva şi peste o căldăruşă de secunde am ajuns la intrare...

 Am ajuns... Priveliştea este cum vreţi voi numai optimistă nu..Castelul arată ca un moşneag trecut prin inchiziţia timpului... Cu toate că a fost voinic şi frumos cândva, nu a reuşit să capete indulgenţă...

   Pozele ce vor urma le-am făcut cu ceva timp în urmă, noi nu am făcut preferând să mă plimb printre ruine şi să simt mirosul pietrei, mirosul timpului, mirosul sfârşitului...
   Spre intrare ducea un pod de piatra...Acuma acest pod duce însă spre un morman de pietre mergând pe care ajungi în interior...

 

 Cuvintele cred că sunt de prisos... Imaginile chiar şi aşa naşpa cum sunt sper că vorbesc de la sine...

   

 

 Placă memorială pentru unul din restauratori.

   Oricum şi ceea ce a rămas este impunător şi alături de tristeţe rămâne un profund respect pentru cei ce au reuşit să construiască aşa ceva pe acest vârf de munte...

   Cam asta a fost povestirea despre Castello D'Ocre... Sper că v-a plăcut...

 

 Aş fi vrut să spun ceva inspiraţional acuma, dar... Nu o voi face ...

Merci pentru timpul vostru!
Aveţi grijă de voi!

Larideri!

P.S. - Da nici oameni ni iepuri. Nici de data asta...