COLOSUL MORT - ECOU DIN ĂSĂSĂSĂR

   Dalele de beton puse în trei râduri duceau în pădure... Peste câteva sute de metri drumul a devenit mai îngust, fiind pavat cu dale de alt tip, câte 2 în  rând. Pe lateral sunt împrăştiate semifabricate de beton de diferite tipuri, unele fiind acoperite cu muşchi. Apoi drumul pavat se termina şi începe un drumuleţ parcă de ţară, însă porţiuni de pietriş dau de înţeles că a fost tot pavat cu dale de beton însă a fost furat vandalizattot ce se putea de pe el de către localnicii harnici si gospodari.

   Încă câteva zeci de metri şi de după o cotitură apare platoul artificial în care au fost îngropate buncărele. Despre dimensiunile colosale vă pot servi pozele următoare unde puteţi compara dimensiunile bravilor ciclişti cu porţiunile ce se văd din buncăre.

   Despre istoricul acestei locaţii noi am aflat de aici. Nu cred că are rost să mai povestesc o dată ce e scris acolo. Şi tema dată capătă popularitate - aici mai găsiţi o serie întreagă de poze de la faţa locului. Apoi o puzderie de mâncători de câcat televiziuni de la noi au făcut recent reportaje şi diverse tipuri de PR despre acest loc, aşa că eu o să va expun numai frânturi din ce am văzut noi şi din ce gânduri am avut eu fiind acolo...

   P.S. Un PîSî în mijlocul povestirii îl dedic marelui editor de video materiale - Andruşa - am aşteptat video o săptămână şi tot fără video va fi postarea. Ţămăsc.

   Am decis să mergem direct la buncărul al doilea pentru că ştiam deja că primul, cel de comandă nu era accesibil mai jos de nivelul -3 fără echipament (frânghii, etc).

   Locul de acces în buncăr nu este chiar la vedere. A durat câteva minute până Andrei şi Denis au găsit calea de acces în interior...

   Unde mai pui că erau şi intrări care duceau spre încăperi pline de apă sau glod şi pe unde nu se putea trece...

   Oricum intrarea găsită, urcăm pe nişte bucăţi de metal şi iată că suntem în interior, intr-o sală mare cu nişte spărturi circulare în pereţi.

  

   Sala arată cam aşa:

   Totul este enorm - dimesiunile şi înălţimea sălii, grosimea pereţilor, însă totul are o tentă ...cum să-i zic...sovietică - totul e masiv, impunător, capital şi în acelaţi timp se simte un iz de parcă a fost făcut alehamite. Nu am cu ce compara dar oricum se simte - a fost făcut repede şi fără prea mare grijă la detalii... Oricum e impunator...
  
   Un pic de minute mai târziu găsim şi drumul în jos. În lateral se află nişte piese de metal pe care se poate de coborât...

BCC - Burried command center from Lupascu Ruslan on Vimeo.

   Şi iată acolo jos începe partea misterioasă şi interesantă a buncărului... Treceri pline de mâl, găuri care duc în jos, rugină peste tot...

   Coridoare ciudate...

     Lifturi ce duc în nicăieri. Cu găuri ce parcă te ademenesc - ai curaj să vezi ce este dincolo?

   Şi iarăşi coridoare. Înalte. Întunecoase. Ruginite.

  

   La capătul coridorului principal am găsit şi treptele ce coboară până la nivelul -6 al buncărului. La primele nivele scările lipseau peste una...

   Mai jos însă erau toate treptele, ba chiar jos, jos am găsit şi urme a ceva asemănător cu linoleumul pe ele.

   În lateral se văd nişte ţevi care erau destinate cel mai probabil ventilaţiei pe timpul lucrarilor .

   Tot în jos şi în jos...

   Apoi brusc scările întră sub un strat de ...gheaţă şi se duc mai departe în jos până la nivelul -13...

   Acolo jos este destul de frig, însă nu cred să fie temperaturi negative. Iar gheaţa sfidând acest lucru este prezentă, şi este destul de groasă.
   Însăşi buncărul este pătrat în secţiune, şi pe laturile pătratului unde pătrunde soarele gheaţa este subţire si se poate de spart uşor după cum se vede în video mai jos:

   Soarele pătrunde doar în lateral:

   Oricum vine şi timpul să urcăm iarăşi treptele. În urmă ramâne doar întunericul. Când pier ultimele pete de lumină buncărul iarăşi devine tăcut şi rămâne să îşi păstreze tainele...

    Suprafaţa ne întâlneşte cu căldură...

  ... şi cu un alt amator de aventuri care a venit de la Soroca, tot pe bicicletă, ca să exploreze şi el namilele de metal. Desigur că am făcut şi pozele de rigoare:

  Apoi a urmat drumul înapoi spre civilizaţie, spre ziua de azi, spre anul 2012... parcă aş vrea să fac o încheiere mai amplă dar nu ştiu ce să vă zic... Asemenea obiective trebuiesc păstrate şi vizitate. Ele îţi oferă o viziune clară despre paranoia (sau pericolul real) ce domina acele timpuri. Ele te fac să te gândeşti la faptul că poate acel trecut nu prea era aşa cum spun nostalgicii, că de viaţă frumoasă nimeni nu se pregăteşte să se ascundă sub pământ. Neapărat trebuie păstrate, nu pentru imbecili ce sunt gata să scrie pe pereţi "здесь был вася" chiar şi în Pripyat, ci pentru oamenii care sunt în stare să vadă, să simtă şi să tragă concluzii...
  Recomand oricui să meargă încolo, să exploreze acele locaţii cu maximă prudenţă (totuşi e un loc părăsit şi totul e ruginit şi FOARTE periculos) şi să îşi tragă propriile concluzii...

   Merci pentru timpul vostru şi aveţi grijă de voi!

Larideri!

P.P.S. - În timpul explorării obiectului nu a fost furat nimic, nu a fost deteriorat nimic, nu a fost făcută nici o inscripţie pe pereţi şi doar o bucată de gheaţă a avut de suferit.