WE DID IT

Motto : "Cei care stau calare pe un gard, au putine directii de ales."
                                                                                                    Murphy

     A început totul acum patru luni, într-o zi minunată de Septembrie. Atunci ne-a intrat în sânge pofta de a ajunge "dincolo" . Apoi am mai făcut o încercare de a cuceri subterana. Un pic mai reușită dar oricum lipsită de merite pentru că nu am ajuns unde trebuia. Și uite că într-un final... dar să vă zic mai desfășurat cum a fost.
      Într-o minunată zi de Duminică s-a pornit Denis cu DOUĂ mănuși cu noi la peșteră...
Mmm...NU așa )) .
     "Azi e Duminică, trebuie numaidecât să pierd vre-o mănușă de-a lui Denis" - se gândi Galea trezindu-se ))) ...
Tot nu prea... Bine o iau de la început.

Vineri seara la anunțul că se merge la peșteră au apărut vre-o 11 - 12 doritori înflăcărați de a merge. O zi de cugetări însă a redus substanțial numărul curajoșilor și Duminică dimineață la locul stabilit au ajuns doar cei si cele mai tari)). Șapte. Șase oameni și eu ))). Pregătirile de plecare au durat un pic mai mult decât ne-am așteptat dar oricum peste vre-o 40 de minute eram în autobus iar peste 40 de minute și 22 de secunde eram în microbus )). Ne-am așezat comod și am lăsat privirile să se lipească de locuri cunoscute și nu prea, iar gândurile...gândurile fiecăriua au rămas o taină pentru mine însă am simțit tot timpul o nerăbdare de a ajunge mai repede... E ce mai - atmosfera era plăcută însă un pic cam difuză... Se vede și în poze...Cam așa :

 

      Am avut și noroc de un șofer cumsecade care ne-a dus până unde aveam nevoie noi și nu a cerut un sfanț pentru asta. Ajunși am luat gențile/pungile/rucsacurile și înainte spre sfârșitul primei părți a călătoriei.

Opt minute și paisprezece secunde mai târziu eram la destinație.

     Câteva minute de discuții despre cuțite/sisike/orientări/valeriană și suntem gata de a merge/a ne tîrî/precum și alte metode de locomoție spre ținta călătoriei noastre.

La intrare:

    De data asta am fost patru vikiji și trei fete cu același spirit normand așa că le putem numi fără rezerve - vikinge (habar nu am cum e femininul))). Deci intrăm, transportăm ce avem de ascuns în peșteră și pornim încetișor în adânc. Ajungem rapid la METROU și acolo fetele ne lasă cu gurile căscate - se avântă fără frică în tunelul întunecos și strâmt. Atunci am înțeles încă o dată că nu înțeleg nimic și că fete mai curajoase nu există)). Destul de repede am ajuns la CINEMATOGRAF. Acolo am așteptat fără prea mult succes filmul dar se vede că sau am venit prea devreme sau Lioha era prea activ în întuneric - film nu am văzut. Deloc. Lioha shame on you ))).
    Un pic înainte de a ajunge la CINEMATOGRAF am văzut și un mic somnoros care visa cu picioarele în sus și îi era indiferent de noi :

Apres ca, au urmat ca de obicei urcușuri/coborâșuri/tîrît pe burtă/tîrît pe spate/tîrît lateral și alte minuni de deplasare. Și desigur am făcut și look-uri:

Traseul a fost complicat. Peștera parcă ne testa - vreți să vedeți ce e mai departe? Ia poftim treceți prin gaura asta de ac, să văd dacă meritați. Și tot așa. Sânt aproape sigur că impresii a lăsat tuturor. Cuvintele își pierd brusc puterea când încerci să povestești cum e acolo. E nevoie de toate simțurile ca să știi cum e în adâncul pământului - ochii să admire peisajele surrealiste, demența îngrămadirii de pietre și culorile morbide... Apoi ai nevoie de auz, ca să simți cim piatra absoarbe sunetele, flamândă de gălăgie în singurătatea ei... Ai nevoie de senzațiile tactile ca să știi cât de rece este piatra, cât de dură este (cine a rămas fără suvenire pe corp de la pietre???)) ... Numai mirosul de întuneric și singurătate cât face... Și desigur simțul timpului... aproape trei ore s-au perindat ca 15 minute, cel puțin eu am perceput așa... Bănuiesc că peștera știe să fure și timpul... Mda...Iar m-am abătut )))

     Au fost și câteva locuri cu adevărat periculoase care au necesitat atenție sporită. De exmplu FUNIA - câte ceva se observă pe acest video, restul îl avem noi în memorie - cine vrea - îi povestim :

     Dar...nimic nu durează veșnic din păcate... Aerul a devenit mai răcoros, pe ici colo au apărut rădăcini, traseul a devenit extrem de complicat - semne că se apropie finalul... Știți voi - noaptea e mai întunecoasă chiar înainte de răsărit...
     Fetele au fost brave. Extrem de brave. Și finalul a fost marcat de cuvintele se s-au auzit de la Denis - fetele deja sunt afară. Așa că un sfat pentru cei ce fac mișto de sexul slab - mai gândiți-vă o dată și încă o dată. Galea, Ala, Viorica - ați fost așa cum sunteți și zi de zi - DEOSEBITE. Merci că ați mers cu noi.

     Lioha, Andrei, Denis - ați fost așa cum sânteți zi de zi - loli j tot merci k aț mărs)))

Iată și momentele revenirii sub cerul albastru )))

Au urmat o serie de poze de buric ))), un mic prânz și din păcate drumul înapoi... Un autobus bătrân și obosit (care a vorbit numai cu Viorica) ne-a dus înapoi în oraș... Acolo unde farmecul călătoriei se pierde în sutele de griji și nevoi... Dar... Nu e mult până departe și sânt deja încolțite deja alte planuri și alte locuri ne așteaptă... Iar noi... Iar noi vom fi acolo... La timpul potrivit.

Și încă ceva  - prietenul meu din copilărie Antoine de Saint-Exupery zicea :

"Acesta este secretul meu. Este foarte simplu. Se poate vedea bine doar cu inima. Ceea ce e important este invizibil."

   Așa că - dacă vreți să știți cum e de fapt - mergeți împreună cu noi... Să vedeți cum e... cu inima ..

                                                          

Laridere!

P.S.  Zaiaț no fost. Deloc. El era acolo unde stăte. Sau stăte acolo unde era... 

P.P.S. Știți și voi - comentați și din barbă nu dați )))