COSMOS, BANANE ŞI OSOMNES.

    În april în april s-a născut Ilici... Chiar de la început am deviat de la temă dar oricum )) cei bătrâni vor zâmbi nostalgic, ''школота не поймет'' iar eu voi reveni repejor în apoi la subiectul postării de azi. April deci, aha, da - astă primăvară pe 22 aprilie postam nişte imagini de la un ride care nu l-am continuat pentru că...ei puteţi să vedeţi şi singuri de ce - aici. Oricum eu las lucrurile făcute pe jumătate numai când e vorba de săpat şi alte lucrări agricole, în rest mă strădui să le duc la bun sfărşit mai devreme sau mai târziu. Uite că şi pentru acest ride a venit timpul, cu atât mai mult că am aflat că în acea direcţie se mai pot vedea şi alte chestii deosebite.
     Oricum - weekend, o zi mai neploioasă deci se poate de încercat încă o dată - lucru pe care l-am şi făcut.
      Atunci vă lăsasem aici:

      Iar de atunci s-a făcut totul un pic mai verde şi un pic mai fără zăpadă pe crestele munţilor. Oricum soricelul cu dinţi predispune spre un pedalat destul de activ (în stilul panda plină de mâncare bună în aşteptarea vântului)) )iar vântuleţul ce îmi adie în faţă imi aminteşte cât e de plăcut să ai urechile îngheţate )). Oricum pedalez eu pedalez până dau de potecă fooooarte plăcută - drum de pământ cu un pic de rădăcini şi un pic de pietricele, pământul un piculeţ umed - o plăcere de mers pe aşa ceva. Iată şi un video de acolo, un pic tare nu se înţelege nimic dar nu toţi sunt boierii dracului să aibă HD HERO, da )):

   După asta în câteva minute îmi apare şi un panou cu denumirea locului prin care treceam, o denumire numai bună pentru mine spre deosebire de unele pe care le întâlnisem mai târziu. Dar să o luăm treptat )). Deci intram în :

    De aici au început coborârile în pantă cu o sumedenie de serpentine şi peisaje care mai de care mai  osom. Era atât de plăcut să cobor cu viteză şi să iau curbele fără să frânez şi să urlu:

 I'm sure you've heard it all before but you never really had a doubt
I don't believe that anybody feels the way I do about you now

And all the roads we have to walk are winding
And all the lights that lead us there are blinding
There are many things that I would like to say to you
But I don't know how

Because maybe you're gonna be the one that saves me
And after all, you're my wonderwall

   Cei de la Oasis din player încercau să îmi ţină isonul dar nu reuşeau deloc, fapt confirmat şi de feţele alungite al câtorva oameni (care căutau ciuperci bănuiesc). Eu ştiu că ei nu au mai văzut în viaţa lor aşa cântăreţ talentat ca mine. Aşa e când pui suflet în ceia ce faci. Da ))

    Apoi m-am oprit să fac un mic video cu mănuşa mea stângă, iar pe video se vede cât de bun sunt eu la creat suspans şi la păstrat surprizele până la capăt:

    Şi dacă tot am mornăit de lac - vă povestesc un pic despre el că totuna am stricat totul )). Este vorba de Lago di Secinaro - un lac format în urma impactului cu solul de la poalele muntelui Monte Sirente aproximativ cu 1500 -1650 de ani în urmă a unui meteorit. De sus arată cam aşa :

    Cum ar fi zis un vechi prieten de-al meu din copilărie - un puchiţel pe faţa pământului )) Are undeva 140 de metri în diametru. Acesta este unicul crater de acest gen în Italia şi e pe locul 156 în lume. Asta dacă ceva. Da.
    Între timp lacul începe să se întrevadă în depărtare şi eu l-am filmat un pic, calitatea filmării papucului meu drept lasă de dorit desigur:

   Şi încă mai aproape:

    Şi mai aproape:

    Ajuns la lac am simţit că levelu' de osomnes scade vertiginos )) cu toate că îmi dădeam seama că uitemăs lângă cosmos, drept aici a căzut un mesager stelar şi practic piciorul mi se îngloadă în noroi galactic...Însă... Am stat un pic lângă lac şi am plecat mai departe înainte ca osomnesu' să scadă până la niveluri critice )))
   Iată cum a văzut lacul papucul meu stâng:

   Şi încă o poză de rămas bun:

    Câţiva kilometri şi iată că intru în pădurea din poveşti. Ceva mistic şi deosebit avea în ea, o senzaţie ciudată şi deosebită de linişte dar şi un fior aparte...

   Drumul mă ducea mai departe la vale şi panoramele se schimbau vertiginos, din pădure am ieşit brusc şi iată ce am văzut inainte:

    Eram aproape de Secinaro. Cinci minute de coborât şi voila :

    Şi încă ceva vederi din acest minunat sătuc:

    Urma o localitate pe care am mai vizitato o dată primăvara, şi anume Molina Aterno, un sătuc frumuşel cu un izvor cu apă gustoasă în pieţişoara principală a satului. Deci indicatorul îmi arată direcţia:

   Minutele trec şi eu avansez până dau de aşa panou:

     Deci sunt pe loc )), înainte de ajunge la izvor, pe care îl prevăzusem ca popas întâlnesc aşa creatură ciudată:

    În două minute urma să fiu la izvor:

   Ajuns la izvor constat că e totul ca şi data trecută - apa gustoasă, priveliştea minunată şi băncuţele se arată la fel de comode ca şi data trecută cu o unică diferenţă - drept în faţa băncii unde stătusem prima dată şi unde voiam să stau şi acum stăteau două băbuţe de vorbă. Heh nimic deosebit însă se pare că le-a cam deranjat faptul că mă aşezasem în faţa lor, şi îmi tot aruncau priviri pline de indignare. Eu însă ca un fiu adevarat al plaiului mioritic am zis să nu mă predau ))). Deci mă aşez în faţa lor binişor, îmi dezleg şireturile şi scot picioarele să mai vadă şi ele un pic soarele şi scot din rucsac o banană pe care încep să o mănânc uitându-mă fix la băbuţe. Molfăi concentrat şi mă uit la ele. Băbuţele un pic nedumerite, se vede că le piere pofta de discuţie dar nu se dau bătute. Eu mai scot o banană şi o înfulec cu poftă. Băbuţele se uită ciudat dar mai au puteri să îmi reziste. Apoi urmează un ''pisderezistans'' (se scrie - Pièce de résistance, voi la ce v-aţi gândit?) - cu mare atenţie scot din rucsac un... morcov şi încep a cronţăi în modul cel mai barbar posibil. La aşa ceva nu se aşteptaseră inamicele mele şi în opt secunde admiram aşa panoramă în faţa mea :

   Pauza îmi priise şi mă simţeam gata de cale întoarsă, cale care desigur nu putea fi identică celei ce mă adusese până aici. Ora deja era târzie şi ca să evit pedalatul pe întuneric mă pornesc vioi mai departe înapoi )). Urmează cinci kilometri şi iată şi timpul pentru lookul de rigoare:

   Acciano îl trec şi mă opresc doar la ieşirea din el ca să fac aşa o poză :

   Şi tot înainte...Un kilometru îl înlocuieşte pe altul, seara se lasă uşurel dar sigur iar eu mă opresc ca să filmez o secundiţă cu faimosul meu papuc drept:

   Ce nu reuşisem să vă arăt în video e un turnuleţ cocoţat într-un vârf de stâncă:

   ...serpentină la stânga, apoi la dreapta, apoi iarăşi, şi iarăşi şi tot aşa...la un moment dat însă monotonia e spartă de aşa privelişte:

   Ritmul creşte vrei nu vrei şi iată poza de protocol la intrarea în Beffi:

   În Beffi m-am oprit doar pentru a admira un pic de toamnă roşie...Cam aşa:

   Ştiam că accesul la Castelul din Beffi este un pic mai departe de ieşirea (sau intrarea - depinde de unde vii) din el, şi uite că văd indicatorul:

   Acolo chiar lângă castel este şi o casă veche (de jukit ruble de la oameni) de a lui Dumnezeu da eu nu prea sunt încântat de ele aşa că nu am fotografiato ))
   Deci o mică pantă şi iată în faţa mea Castello di Beffi împreună cu grădina botanică care îl înconjoară:

      Cam aşa arată pavajul de prundiş în două cu muşchi şi cu firicele de iarbă, un covoraş deosebit:

    Pe teritoriul fortificaţiei am mai găsit o temniţă unde în trecut se ţineau licuganii:

   Apoi am mai făcut câteva poze:

       Dat fiind faptul că sorel fugea rapid să se ascundă după un munte nu am stat prea mult pe acolo ci m-am pornit repejor mai departe. Următoarea localitate nu o voi numi, citiţi şi singuri ţin doar să vă previn că am întâlnit una şi mai deocheată mai departe. Deci iată că am ajuns în :

    Aici am făcut o poză să vedeţi că nu e rău deloc să trăieşti aci )))

    După alţi şapte kilometri intru în Fontecchio:

   Localitate în care găsesc şi o instalaţie artistică. Instalaţie pe care nu am înţeleso dar o expun oricum - poate vă place voua că sunteţi mai elevaţi )

    Am ieşit din localitate, după o curbă un peisaj frumos:

    ...şi brusc :

    Nu am stat să fac lookuri acolo )) ci am trecut cât mai rapid prin el şi m-am pus pe pedalat activ - lumina scădea iar eu mai aveam un pic până acasă...
     Într-un sfârşit iată că ajung în San Demetrio ne' Vestini:

      Mă uit la ceasul de pe perete să văd ce oră e:

    Şi dat fiind faptul că era aproape şepte mi-am continuat calea. Într-un sfert de oră urma să fiu acasă. Şaptezeci de kilometri, două banane, un morcov şi un litru de apă şi trei sute de kile de osomnes - cam astea ar fi totalurile clătoriei mele de data asta.
   
    În speranţa că nu v-am plictisit prea tare şi că nu vă pare rău de timpul pierdut citind buchiile înşirate de mine cu rost şi fără, vă mulţumesc pentru atenţi şi vă urez - laridere!

P.S. Despre osomnes. Dacă cumva aveţi timp şi plăcere îl puteţi înteba pe Andruşa despre cei aia osomnes şi despre mană şi acivuri diferite. El ştie. Da. Şi pe Denis îl puteţi întreba despre osomnes, la fel ca şi despre titz şi despreFAP şi ''pasikretu'' despre tainicii licugani. El ştie. Da. ))