22 DE KM. TOTI IN SUS

"- Dacă mai fac un pas, acesta va fi locul cel mai îndepărtat decasă,  în care am fost vreodată - zise Sam."
                                                                   Din Stăpânul Inelelor de  John Ronald Reuel Tolkien

 E prima sâmbătă când nu plouă de dimineaţă şi timpul este cât de cât bun pentru o plimbare pe 2 roti. De data asta am hotărât să vizitez comuna situata la cea mai mare altitudine din munţii Apenini - Rocca Di Cambio, situat la altitudinea de 1434 de metri supra nivelului mării. Ştiam că până acolo sunt vre-o 22-25 de kilometri. Şi mai ştiam că tot drumul e în pantă...adică la deal...adică lol.
 Deci un pic de ulei pe lanţ, un pic de ulei pe furcă, un Snikers în stomac şi unul în rucsac. Sunt gata. Mă pornesc.

 De la început am făcut o poză ca să vă arăt încotro mă îndreptam - deci - în partea stângă sus unde se uneşte un muntişor fără zăpadă cu unul cu zăpadă. Anume acolo trebuia să ajung...

 Stânga sus... Da)))

 Savurez cele câteva sute de metri de loc drept. Mă pregătesc moral şi admir Fossa, trecând pe lângă ea...

 Ajung la începutul serpentinei ce duce la intrarea de sus în Fossa, despre care v-am vorbit într-un post anterior. Încep urcuşul şi imediat apare în zare mănăstirea (actual se poate de folosit şi ca hotel) Santo Spirito d’Ocre .

 Vreau să vă povestesc un pic despre serpentinele dragi inimii mele)))...Ele sunt foarte, da foarte foarte plăcute. Nu reuşeşti să ajungi pe vârful unei plăceri de aceste că imediat de şi începe alta ))) Ce mai...Valuri de plăcere))) Cam aşa :

 Am tot pedalat... am vrut să zic - am tot primit plăcere de la serpentine până când am ajuns la Santo Spirito d’Ocre. Am făcut câteva poze. Şi un look cu eu, să fie.

 
 Nu am intrat..Am făcut un ocol în jurul ei şi câteva poze...

 Ar fi şi aici de stat o zi întreagă pentru a vedea totul sau măcar cel mai important...Însă...Eu aveam alt ţel în acea zi... Deci - sus pe bicicletă şi înainte.

 

 Mănăstirea rămânea în urmă...iar scopul călătoriei se apropia. După Fossa urma localitatea S.Panfilo d'Ocre. O să povestesc şi despre ea într-unul din posturile următoare. Acuma însă un look şi înainte.

 Cinci kilomreti, opt, zece, dealul e deal, Skrillex îmi urlă nuştiu ce în urechi, sorel şi nişte nouraşi stau cuminţi pe cer. O zi plăcută definitiv şi numai potrivită pentru pedalat. La 13 kilometri ajung la indicatorul - Rocca di Cambio 11. Aha. Deci 11 kilometri şi sunt acolo. Nici o problemă, sunt la juma' de drum. Foc înainte.

 Peisajele magnifice. Perspectiva se lărgeşte cu fiecare minut, cu fiecare metru de altitudine...

 

Serpentinele mele iubite...

 Dat fiind faptul că serpentinele se unduesc pe coastele munţilor ajungi pe acelaşi loc de câteva ori doar că la diferită înălţime. Priveşti în jos şi parcă tot acolo eşti.

 Apres ca, găsesc un petic de umbră şi îmi fac şi mie un look.

 Spre bucuria DVS de data asta am puţine look-uri cu mine :D şi doar câteva video. Dar oricum ajungând pe lângă S.Martino D'Ocre am intrat în satuc, am găsit un container de gunoi să pun aparatul şi mi-am mai făcut un look :D

Look )))

Drumul continua să se joace de-a şarpele şi furniza mereu surprize picioarelor mele )).

 Random look...

 La un moment dat ajung la porţiune de drum care parcă se îndreaptă şi întradevăr - tot în pantă dar mai mică, deja se simte că e mai frig, începe să bată un vântişor cam..lolos...

 Se observă (sper) în dreapta drumul pe care am venit.

 Şi iată momentul de satisfacţie - Valico di Rocca di Cambio, 1383 m. Mai am 51 de metri în sus şi 2500 înainte şi sunt la destinaţie.. Fac un look aşa mai difuz - aka eu sânt da nus şi merg mai departe.

 

2,5 km şi voila - Binevenuti - asta îmi zice panoul. Îl salut şi eu şi zicândui mînţămăsc merg spre oraşel (sătuc/comună/ПГТ/etc) .

  

 Ajuns găsesc o localitate tipică...Cu căluţi :

Cu clădiri vechi şi ulicioare strâmte şi pavate minunat...O mini poveste...

 

Ajuns într-o margine a comunei decopăr cu stupoare că în loc de o pantă ce coboră de pe munte, similară la cea pe care o urcasem, de partea cealaltă a muntelui se întinde o câmpie plată ca o tavă pe care mama mea coace checuri deosebit de bune . Şi în depărtare se văd un "puciok" de localităţi. Ce credeţi, am rezistat tentaţiei? O figă - m-am pornit imediat încolo.

 Coborânde pe o... serpentină desigur :D

 

Rocca di Cambio rămâne în urmă:

 

 

În faţă un drum drept ca în filmele americane. 

 Şi iarbă de un verde...eu îi ziceam în gând verde alpin ))

 Zece kilometri şi voila - sunt în oraşul (de data asta e oraş la sigur) Rocca Di Mezzo, orăşel vestit prin sărbătoarea narcişilor ce se oraganizează aici în fiecare an. Am făcut câteva look-uri şi aici dar postez doar unu de la intrarea în oraş.

 Am mers mai departe spre ieşirea din oraş, şi abia ieşit din el - evrica!!! Am decoperit ca aparatul pe care-l împrumutasem face şi video, 320 x 240, dar totuşi video )). Ia vedeţi ce filmare am mai făcut. Frumos de tot :D

 Pesajele se făceau tot mai frumoase...

 Tot mai ademenitoare..

 Dar o privire întâmplătoare în urmă mi-a schimbat toate planurile... O pătură de nori veneau direct spre mine...Şi ceaţa ce se vede sub ei nu era altceva decât ploaie...Am înjurat oleacă în trei limbi şi am decis să fac cale întoarsă... Fără plăcere - era interesant s văd şi acel Castelvecchio Secinaro (da pe urma am văzut că mai erau 26 de km până la el si parcă mi-a mai trecut părerea de rău:D)

Asta a fost partea cu drumul spre Rocca di Mezzo care se voia a fi doar până la Rocca di Cambio.
Urmează postul despre drumul înapoi (sau cum zic fraţii noştri americani văibăk).

Nu uitaţi de partea cu comentariile şi "pirajoacele" )).

Aveţi grijă mare de voi!!!

Laridere!

P.S. - Aţ observat sper că italienii au un dar de a da denumiri variate la localităţi?