2019. DOUĂZĂȘI DA CHINUIȚi

   Afară de dimineață era Paștele, sau ajunul dînsului sau ceva legat de el. Ei ș iată poftim - de ce să nu se facă un pic de pedăleală în sti XC (cagbe Cross Country pentru șii neinițiați deloc, iar restul jă știu. Și nu? ).  Mai ales că timpul de afară se arăta răcoros și ...un pic de tot noros...

     Prima poză cu lisapetu` la început de cale - Barajul lacului Măneciu. Frumos. Primăvăratic. Verde. Se pedalează ușor, parcă nici nu a existat o pauză de `șpe mii de ani. Peisajele cu verde crud bucură ochiul, inima și numa oleacă ficatul...

   Facem și un selfie, cum zicea prietenul meu din copilările Alecu Donici : ”Hule snu fași un sălfi”...

    Drumul întîi a urcat. A urcat, a urcat, a urcat, și apoi gata. Gata - so făcut vale. Ca de obicei, îhî.

   Așa de frumos, că până și brazii, care se știe că sunt veșnic verzi, ap ei erau și mai verzi. Că de - primăvara, tuda, suda...

   La un moment dat ajungem pe malul unei ape, și monsieur Costin se vede aghe aghe printre ramuri..

   ...la ca și ramășițele a ceva construcții vechi.

  Exact cu vă spuneam mai sus - tare frumos. Așa. Am uitat să vă zic - țelul călătoriei - cascada Schinda. Așa dar - frumuseți stânga, frumuseți dreapta, înainte frumuseți și tot așa - într-o oră ajungem la cascadă. Care tot frumușică era. Desigur nu impresionantă, majestică sau altceva. Da frumoasă - da. Uitați-vă și voi mai jos.

  OK. Veni și vidi so petrecut. Acuma timpul de făcut cale întoarsă. Și în față, cum te-ai fi așteptat - urcuș. Deal adică. Mult )). Organismul mojnejit deam parcă nu prea vrea pedaleală )). Dar noi nu suntem deașia - cuplăm rapoartele 1-3 la biclă și modul ”suferință” la organism și dăi pedale ))). Și dăi și dăi, și dăi și iar dăi, până când după șapte minuțele simțim...primele picături de ploaie. Ohoho - super. Se schimbă schema - cuplăm 1-2 la bicle, modul ”suferință” la organism și modul ”curg spurcăciuni și suduieli din gură” la restul apartaului vorbitor. Și uite așa distracția crește cu fiecare minut, odată cu ploaia și cu înmuierea drumului de argilă...care adoră să se lipească de roțișoare...

  Cînd obosiseră aproape de tot bicicletele, am ajuns în sfârșit pe vărf de deal, după care urma coborîrea...

   ...care nu a fost tocmai mult mai ușoară, dar oricum ”la vale nui ca la deal” cum zic bătrânii...

După alte zeci de minute am ajuns să vedem barajul și am simțit că aproape gata, aproape  am ajuns....

  Le final - acesta a fost primul ride din 2019. Memorabil. Cu aventuri. Scurt da bun. Asta vă urez și vouă. Aventuri în sens că. Da.

                                                                Laridere din suflet!