Total Pageviews

Friday, August 28, 2015

TRAIL SCOUTING. ``STARPIOR`` EDIȘĂN


  Cu 210 zile în urmă postam cîteva poze și video cu titlul înfumurat de avanpremieră )). Iar aceste 210 zile care au trecut de atuncea au dovedit că planurileși timpul sunt în afara controlului meu )). Ei dar ajunge mornăială, să vă povestesc mai bine în 628 de cuvinte despre weekendul trecut.

   Era o dimineață minunată de vară (vară care-i toată înainte©) - un pic răcoroasă, un pic burezoasă, un pic flămînzoasă și promițătoare de un mic adventure. Componența grupului era promițăroate - un tractor roșu, trei bărbi negre, șăsă testicule pline de poftă de aventură ș două lisapețăle. Unu frumușăl ș unu „tuăntinainer„ ))). Mai apoi grupului s-au alăturat 3(trii) banane, 3(trii) plăcinte, cîțiva cremvurști steroidizați și o sticlă de apă. Aceste fiind adunate am pornit curajoși la drum - spre pădurile din apropierea Mănăstirii Căpriana, unde Andrușa știa „o cărărușă„.

    După ceva timp de hurducături, bîrnîială și alte plăceri am ajuns la locul cu pricina.

   Acolo am debarcat frumușel, am mirosit o sticlă pe jumate plină de Festival rozuv cu 4 (după alte surse șășî) viespi bete în ea, am colectat de jos bonusul pe acea zi - 1 leu moldovenesc (după alte surse un leu murdar de țărînă, da tot moldovenesc) și un CD cu ceva misterios pe el. Da.

  Apoi Andrușa a poruncit bicicletelor - săriț nna*ui din pecap! Și a luat o poziție amenințătoare:
Dar... nică folos.  Apoi domnu Dionisie s-a apropiat încetișor ș respectuos:

Ș o zîs - hai coborîț, vă rugăm tare tare tare tare frumos ș jîngaș:
 Și după așa tratament de gentilom ele o vrut. Amîndouă o vrut cu noi trei. Da pe rînd. Da. Ați priceput voi de ce.

A urmat o repriză  de curățat traseul de bîrne...Cam așa :
Ca apoi să înceapă fun-ul pentru care venisem de fapt acolo. Și vă zic eu că a fost bine. Chiar tare bine. Este un loc minunat cu văi bunicele, cu trambuline ok, cu ceva contraînclinări bune. Destul de tehnic și vesel traseul(o să-l puteți admira mai jos pe video)...

  Cîteva ore de coborît/urcat/ș iardelanceput ne-au făcut să ne amintim de mîncarea ce o aveam la noi, și am mers la casuța pădurarului ca să luăm o gustare.

Pădurarul foarte amabil ne-a prestat lemne de foc, foc, harbuz, zemos, suc de mere și companie bună, fapt ce a făcut ca prînzul să meargă numai bine și să se așele binișor acolo unde îi era locul )))


După masă am mai avut puteri de 2-3 descensiuni...

Iar apoi...Iar apoi am mers înapoi spre casă. Nu fără mîncărimi și mici/minuscule aventuri adăugătoare sub forma expusă mai jos )) :
Aici aveți și versiunea video (făcută frumușăl ș cu gustîi) de la domnulîi băăfgădănîi :
Un mare grand merci băieților - a fost tare bine. Pentru acel cititor care doamne ferește și-a pus întrebarea - și totuși de ce „STARPIOR EDIȘĂN„ voi scri doar un singur cuvînt : aisajiunjișaisăștii )))

Le merci de pentru timpul vostru! 
Comentaț desigur. 
Laridere!!!


2 comments: